Terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea” au găzduit zilele trecute Cupa „Select” la tenis de câmp, o competiție de Categoria Silver, din Circuitul „Sportya”. Pe tabloul de concurs s-au aflat tenismeni amatori din Suceava și din județele învecinate, iar pentru o triere echilibrată a participanţilor, turneul a fost structurat de către organizatori pe patru niveluri de valoare, în proba de simplu. Tabloul de concurs de la Nivelul 4 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce întrecerile de la nivelurile 5, 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansaţi.
Astfel, competiția de la Nivelul 4 s-a încheiat cu victoria botoșăneanului Andrei Zambalic, care a trecut în finală de suceveanul Mihai Roșu.
La Nivelul 5, câștigător a fost rădăuțeanul Daniel Isopescu, care a dispus în ultimul act cu scorul de 6-2, 7-5 de Constantin Apetrei, din Botoșani.
În turneul de la Nivelul 6 s-a impus suceveanul Costel Avram, după l-a învins în ultimul act pe Nicolai Iliuț, din Rădăuți, cu scorul de 6-4, 6-3. La această categorie, podiumul a fost completat de sucevenii Mihai Ududec și Ioan Șutu.
În ce privește concursul de la Nivelul 7, câștig de cauză a avut Gheorghiță Șestac, din Gura Humorului. Locul doi a fost ocupat de Bogdan Costan, din Rădăuți, podiumul fiind completat de Alex Straton (Suceava) și Ștefan Simeria (Gura Humorului).
„Mulțumesc din suflet jucătorilor angrenați pe durata weekendului în această competiție, aceștia suportând cu stoicism o vreme potrivnică tenisului. Ne-am chinuit să putem oferi participanților terenuri practicabile între nenumăratele reprize de ploaie, iar ajutorul venit din partea lui Costin Berariu, de la Baza Sportivă <Flora Ana>, și al lui Mihai Ududec, de la Baza Sportivă <Dragomirna>, a fost bine-venit”, a declarat directorul turneului, Costel Chelariu.