La doar patru zile de la meciul din campionat, câștigat cu 2-1 de suceveni, pe terenul din Bucecea, Foresta și Dante Botoșani se vor întâlni din nou, de această dată în Cupa României. Partida din Turul al III-lea va avea loc pe Stadionul Areni, miercuri, 14 septembrie, cu începere de la ora 16.30.
Pentru această întâlnire, „forestierii” au unele probleme de lot. Ilie Marian și Eugen Celeadnic sunt accidentați, iar pentru nigerianul Samson, Marian Botezatu și Andrei Mirică se fac eforturi pentru a fi recuperați până la ora jocului.
„Vom trata meciul cu maximă seriozitate, pentru că ne-am propus să avem un parcurs cât mai lung în Cupa României. Încercăm să obținem maximum de la acest joc, chiar dacă nu stăm așa bine din punct de vedere numeric. Starea de spirit este însă una bună după seria de rezultate pozitive înregistrate până acum, și sperăm ca fanii noștri să vină în număr mare să ne susțină. Despre Dante, pot să vă spun că rămâne un adversar periculos. Chiar dacă a pierdut în vară o serie de jucători, a rămas cu un nucleu de fotbaliști bun. Botoșănenii s-au mobilizat tot timpul exemplar la meciurile cu Suceava, mai ales că vor fi și stimulați bine din punct de vedere financiar. Ne așteptăm la o replică dârză”, a declarat antrenorul principal al „galben-verzilor”, Dorin Goian.
Din lotul grupării botoșănene fac parte și mai mulți fotbaliști suceveni, este vorba de portarul Dănuț Zvoronciuc și de jucătorii de câmp Sebastian Nechita, David Toader și Florin Chisăliță.
10 lei este costul unui bilet de intrare la meciul Foresta – Dante, din Cupa României.