Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut, marți, o primă întâlnire cu noul guvernator al regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk. După întâlnirea din Vama Siret cu noul șef al Administrației de Stat din Cernăuți, Gheorghe Flutur a spus că în cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe teme extrem de importante, prima fiind cea a fluidizării traficului și gestionarea cozilor de tiruri din Vama Siret – Porubne. Flutur a arătat că în prezent sunt peste 100 de tiruri care stau în rând, însă au fost perioade în care coloana se întindea pe câțiva kilometri.
„Trebuie să apreciez că și Vama și Poliția de Frontieră, inclusiv pe partea ucraineană, s-au mobilizat și a fost suplimentată cu 25% schema de oameni care lucrează în vamă. Și dacă în urmă cu două luni se procesau undeva la 200-250 de tiruri în 24 de ore, acum s-a ajuns la 500 și în perioada de vârf chiar la 600 de tiruri în același interval, doar pe un sens, de ieșire din țară. Dar același lucru este și pe partea cealaltă. Într-adevăr circulă foarte multe tiruri cu marfă pe aici, prin Vama Siret și am discutat și proceduri de fluidizare a traficului în continuare”, a spus președintele CJ Suceava.
El consideră că soluțiile pentru fluidizarea traficului sunt cele legate de deschiderea punctelor de Frontieră de la Vicovu de Sus, Racovăț și Ulma. „Noi în această vară am mai avut niște termene cu care partea ucraineană s-a angajat, respectiv 20 iulie, pentru deschiderea punctului de la Vicovu de Sus. Nu s-a întâmplat acest lucru. Și l-am întrebat pe guvernator ce au de gând să facă”, a declarat Flutur. El a arătat că în partea ucraineană trebuie betonat un drum de aproape 8 kilometri, până în momentul de față fiind finalizați circa 2,5 kilometri spre punctul de frontieră de la Crasna. „Am convenit cu guvernatorul să ne întâlnim pe frontieră în următoarele două săptămâni, cu cei de la Vamă și de la Poliția de Frontieră. Iar eu le-am cerut celor de la Vamă și de la Drumuri Naționale să găsească soluții pentru a putea să circule prin această vamă de la Vicovu de Sus și tiruri mai mari decât mașini de 3,5 tone, pentru că în felul acesta putem rezolva problema mărfurilor. Altfel vor circula doar autoturisme și mașini de marfă de capacitate mică”, a spus președintele CJ Suceava.
El a mai adăugat că în cadrul întâlnirii a discutat și despre proiectele transfrontaliere implementate de județul Suceava și regiunea Cernăuți. Astfel, Gheorghe Flutur a spus că în cursul zilei de ieri au fost deschise ofertele de licitație pentru un drum de la Izvoarele Sucevei care mai trebuie modernizat pe o porțiune de 1,5 kilometri până la frontiera cu Ucraina: „De asemenea, am cerut părții ucrainene să găsim soluția construirii unui punct vamal între România și Ucraina acolo între Izvoarele Sucevei și Șepit”.
Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a spus că autoritățile din Cernăuți au solicitat un sprijin de 2.000 de tone de material antiderapant pentru perioada de iarnă, cererea fiind transmisă către Rezervele de Stat ale României.