Aproape 150 de sportivi și antrenori din șase țări europene, mai exact din Republica Moldova, Norvegia, Suedia, Turcia, Ucraina și din România, au participat la sfârșitul săptămânii trecute la prima ediție a turneului internațional de lupte greco-romane Cupa „Ștefan cel Mare”, competiție care a fost găzduită de Sala Sporturilor din Putna.
Deschiderea oficială a concursului a avut loc sâmbătă, 10 septembrie, în prezența prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan, a primarilor din Rădăuți și din Putna, Bogdan Loghin și Gheorghe Coroamă, dar și a campionului olimpic, mondial și european Ștefan Rusu. După două zile cu partide deosebit de antrenante, cu schimbări de situație și cu momente deosebit de spectaculoase, duminică s-au disputat finalele și a fost organizată festivitatea de premiere.
Antrenorul luptătorilor rădăuțeni, Florin Rusu, a declarat: „Sunt mulțumit de comportarea și rezultatele obținute de sportivii mei, asta în condițiile în care am obținut patru locuri I prin Alexandru Lungu la categoria 44 kg, Robert Cuciurean cat. 57 kg, Constantin Lungu la cat. 65 kg și Iulian Lungu Iulian la cat. 72 kg, un loc secund prin sportivul Theo Moloce la cat. 63 kg, și două locuri III prin sportivii Gabriel Lungu la cat. 38 kg, respectiv Mihai Iordachita la cat. 55 kg. Ne așteaptă competiții grele, cu grad ridicat de dificultate, și ne vom pregăti în continuare cu aceea și seriozitate”.