Rugby Club Gura Humorului a reușit să obțină un loc meritoriu, a treia poziție a podiumului, la prima etapă a Campionatului Național de Rugby în 7, desfășurată sâmbătă și duminică, la Iași.
Într-o competiție cu 15 echipe înscrise, RC Gura Humorului a aliniat un lot cu jucători cu vârste între 18 și 20 de ani, iar cartea tinereții s-a dovedit câștigătoare.
Humorenii au câștigat toate meciurile din grupe și au pierdut doar partida cu U Cluj, cea care a câștigat turneul. Humorenii au făcut și o remiză cu CSM Galați.
„A fost un turneu foarte reușit, în care am aliniat un lot foarte tânăr, iar băieții au răspuns pe măsură și au obținut un rezultat care ne face cinste”, a transmis managerul Ștefăniță Rusu, foarte mulțumit de turneul de la Iași.
Acest Campionat de rugby în 7 este o mare șansă pentru RC Gura Humorului de a obține o medalie și la un campionat național de seniori. Mai sunt de disputat două turnee, în următoarele două weekenduri, primul la Gura Humorului și ultimul în Capitală, pe Stadionul Național Arcul de Triumf, unde se va stabili ierarhia finală.
Așadar, RC Gura Humorului are chiar șansa de a-și îmbunătăți performanța, pe teren propriu, pe 17 și 18 septembrie.
Pentru RC Gura Humorului au evoluat la Iași: Ioan Antonesei (19 ani), Alexandru Nicolae Bandol (20), Ion Darius Cristianov (19), Claudiu Vasile Cuciureanu (20), Cristian Mihai Daraban (19), Mircea Sebastian Filipciuc (18), Ionuț Alex Limbosu (20), Marian Moroșanu (19), Ciprian Nichitean (20), Marian Popescu (18), Sebastian Matei Rusu (18), Rohan Andre Schwartz (20)și Sebastian Ursulescu, 18 ani.
Rezultatul este și un cadou pentru antrenorul Andrei Varvaroi, care și-a serbat ziua de naștere.