Una dintre cele mai importante căi de comunicație din municipiul Rădăuți, strada Bogdan Vodă, a fost modernizată. Mai precis, lucrările de asfaltare de pe tronsonul până la intersecția cu strada Hipodromului au fost finalizate. Șeful executivului rădăuțean, primarul Bogdan Loghin, a afirmat că următoarele lucrări de asfaltare vor fi executate pe străzile Teiului și Dimitrie Dan și a transmis rădăuțenilor că asfaltarea străzilor reprezintă o prioritate esențială a administrației actuale. Bogdan Loghin a declarat: „Vreau să aduc la cunoștință că de când am venit la Primăria Rădăuți s-au asfaltat 7,44 kilometri de drum. Eu zic că este un semnal bun pentru că am promis de la început că asfaltarea va fi prioritatea zero pentru mine ca primar. Cu bucurie vă anunț că am semnat pentru fonduri europene și vor intra bani pentru asfaltat pentru străzi, încă 2,7 milioane de lei, ceea ce se adună la o sumă deja primită, ajungând la 580.000 de euro, ca să intervenim tot în asfaltări. Mai avem în plan, pentru că încă nu am înaintat documentele, dar suntem în curs să semnăm pentru încă trei milioane de lei, ajungând astfel pe fonduri europene la suma de 180.000 de euro, care se vor reflecta în asfaltări. În afară de acești bani vom beneficia pe zona asfaltărilor de proiectul câștigat pe „Anghel Saligny”. Acolo sunt în jur de 12 străzi și sunt peste două milioane de euro. Mă declar mulțumit pentru toată munca depusă și aici nu vreau să-mi asum în totalitate realizările, pentru că la Primăria Rădăuți muncim într-o echipă și vreau să le mulțumesc tuturor pentru efortul depus”.