Probele teoretice și practice ale concursului pentru ocuparea a patru posturi vacante la Serviciul Permise auto Suceava va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, la Școala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" de la Câmpina.
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat joi că după faza de selecție a dosarelor pentru postul de ofițer concurența este de 19 candidați, iar pentru cele 3 posturi de agenți examinatori sunt 6 candidați. Cei care vor promova examenele vor fi angajați foarte repede, astfel că în jurul datei de 15 septembrie își vor putea începe activitatea.
Prefectul Moldovan a afirmat că Ministerul de Interne a acceptat suplimentarea posturilor de examinatori la Serviciul de Permise Suceava cu încă 10, care vor fi de asemenea ocupate prin concurs din sursă externă și din rândul absolvenților școlilor de poliție.
La această dată, timpul de așteptare între susținerea examenului teoretic și proba practică pentru obținerea permisului de conducere auto este de 90 de zile, dar în condițiile în care unui candidat îi expiră dosarul el poate fi reprogramat, astfel încât să nu fie nevoit să-și refacă dosarul. După angajarea noilor agenți, în două, trei săptămâni se poate recupera decalajul. „Vom intra în normalitate și putem avea un serviciu normal și decent, așa cum este la Pașapoarte, unde nu primim reclamații, ci mesaje și scrisori de felicitare pentru modul în care funcționează și atitudinea personalului”, speră prefectul.