20 de profesori care s-au înscris pentru a ocupa unul dintre posturile vacante de director din școlile sucevene au promovat proba scrisă de joi, 8 septembrie.
De cealaltă parte, 15 au fost declarați respinși.
„Din cei 38 de candidați înscriși pentru cele 45 de funcţii vacante de directori şi directori adjuncţi, din care 32 pentru directori și 13 pentru directori adjuncți, au fost prezenți 35. Trei au fost absenți, iar promovabilitatea este de 57,1%”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava.
Testul scris a fost grilă, 50% cunoştinţe privind legislaţia şi 50% cunoştinţe privind managementul educaţional.
Probele de interviu se vor desfășura în perioada 22-29 septembrie 2022.
Comisia de interviu va aprecia calitatea şi susţinerea ofertei manageriale, precum şi cunoştinţele privind legislaţia specifică. Din comisie fac parte reprezentanți ai administrației locale, un reprezentant al mediului de afaceri privat, un inspector școlar și profesori din școala pentru care candidează (cinci membri în total).
Pe 30 septembrie vor fi publicate rezultatele finale.