Un echipaj de la Secția Rurală de Poliție Gălănești, care se afla în misiune marți, pe raza comunei Putna, deplasându-se la un caz semnalat prin 112, s-a autosesizat cu privire la faptul că un autoturism VW Sharan, din față, nu acordă prioritate de trecere autospecialei cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Polițiștii au mai constatat și că tânăra de la volan a mărit viteza de deplasare și nu a oprit la semnal.
Autoturismul a fost urmărit până la Vicovu de Sus, unde tânăra de la volan a tras mașina pe dreapta, pe un drum comunal. La volan era o localnică din Vicovu de Sus, dezorientată și speriată. Tânăra în vârstă de 19 ani nu avea asupra sa permis de conducere și a recunoscut că nici nu are permis.
În aceste condiții, polițiștii Secției Rurale Gălănești au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.