Accidentul din seara zilei de joi de pe DN 17, la intrarea în orașul Gura Humorului dinspre Păltinoasa, a fost provocat de un șofer băut, care a intrat într-o depășire neglijentă. Victima accidentului este o femeie din mașina care se deplasa regulamentar. Accidentul s-a produs în jurul orei 20.30.
Din cercetările poliției rezultă că un șofer în vârstă de 27 de ani, din comuna Stulpicani, care conducea un autoturism pe direcția dinspre Gura Humorului spre Suceava, s-a angajat în efectuarea unei depășiri, intrând pe sens opus, unde a lovit frontal un autoturism condus de un șofer în vârstă de 44 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei. Impactul a fost violent, una din mașini fiind proiectată în decor.
Echipajele medicale care au intervenit la fața locului au constatat că o femeie de 43 de ani, pasager în autoturismul care rula regulamentar, este rănită. Femeia a fost transportată la spital.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul care a făcut depășirea imprudentă avea concentrația de 0,85 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. A fost testat și conducătorul auto din Mitocu Dragomirnei, la acesta rezultatul fiind 0. În cazul primului șofer, au fost recoltate și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” și „vătămare corporală din culpă”.