Haralambie Herghelegiu, administratorul public al Primăriei Rădăuți, și-a pierdut viața în cursul zilei de joi, 1 septembrie. Aflat pe litoralul de la Marea Neagră, Haralambie Herghelegiu s-a înecat în timp ce a intrat în Marea Neagră. În vârstă de 72 de ani, fostul secretar al Primăriei Rădăuți era în vacanță în stațiunea Neptun, iar joi a intrat în mare și a fost luat de un val. Reprezentanții Primăriei Rădăuți au transmis vineri un comunicat despre acest incident nefericit: ”Primăria Rădăuți este în doliu, după drama pierderii fulgerătoare a administratorului public. Haralambie Herghelegiu se afla în concediu de odihnă, împreună cu nepotul său la Neptun, când valurile mării l-au răpit dintre noi. S-a născut la Grămești în 1950. Absolvent al Academiei Alexandru Ioan Cuza – științe juridice 1997 și a Cursurilor Postuniversitare de Management Administrație Publică 2001, domnul Haralambie Herghelegiu a ocupat funcția de secretar al municipiului Rădăuți din 1998, în 2015 a fost consilier al primarului iar din 2017 a ocupat funcția de Administrator Public. A fost un om credincios, un bun coleg, gata oricând să dea un sfat sau o mână de ajutor. Drum lin printre stele mister HH!”