Trei treceri de pietoni cu grad de utilizare ridicat din municipiul Suceava au fost desființate, în urma unor solicitări mai vechi ale polițiștilor de la Biroul Rutier Suceava, transmise către Primăria municipiului Suceava.
Este vorba de treceri care se află relativ aproape de altele, desființarea lor fiind solicitată pentru a reduce riscul de accidente și a fluidiza traficul.
Trecerile desființate sunt în Areni (strada Mărășești, intersecția cu strada Mihai Viteazul), Universitate (strada Universității, la intersecția cu strada Leca Morariu) și zona Catedrală, între sensul giratoriu și trecerea semaforizată de la Catedrală.
O astfel de măsură are, evident, și părți bune și părți rele, unii suceveni declarându-se deranjați de scăderea accentuată a numărului locurilor marcate de traversare din municipiul Suceava. Chiar dacă punctual sunt opinii diferite, în general trecerile desființate sunt relativ apropiate de altele, chiar semaforizate, cum este cazul pe strada Universității și pe Mărășești.
Un alt detaliu important, deși trecerile au fost blocate fizic și s-au amplasat indicatoare clare cu atenționarea că trecerea de pietoni a fost desființată, miercuri sucevenii continuau să traverseze masiv prin aceste locuri. Așadar, cel puțin o perioadă, ar trebui atenție sporită din partea șoferilor în zona acestor foste treceri de pietoni.
Polițiști spun că, statistic, cel puțin pe bulevardul principal, este necesar să rămână doar treceri semaforizate, care să reducă riscul de accidente grave.