Clubul Rotary Suceava-Bucovina va organiza joi, 8 septembrie, începând cu ora 18:30, a IX-a ediție a proiectului „Simfonii de toamnă”.
Anul acesta sucevenii vor petrece o seară de toamnă în compania artiștilor de la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” din Chișinău - dirijor Mihail Agafița, Capela Corală ”Doina” - dirijor Ilona Stepan și Corpul de Dans al Filarmonicii. Vor evolua în concert soliștii: Tatiana Costiuc (soprana), Dumitru Mitu (tenor), Viorica Agafița (vioara), Martina Meola (pian), Marin Gheraș (nai), Eugen Negruță (acordeon). Artiștii vor interpreta arii celebre de muzică clasică.
Ca o evoluție și o noutate a acestei ediții, în deschiderea concertului este invitată soprana Ana Cebotari, acompaniată de Orchestra Mundicolor.
Concertul va fi organizat pe esplanada Casei de Cultură a Sucevei, pe dată de 8 septembrie, de la ora 18.30. Accesul în zona de spectacol se va face începând cu ora 17:50.
„Dăruiți comunității împreună cu Rotary” este mesajul cu care se derulează acest proiect încă din anul 2012.
Organizarea evenimentului este posibilă datorită partenerilor care s-au alăturat și anul acesta, proiectul fiind susținut de companii importante din mediul de afaceri local, de autoritățile locale și județene și mass-media.
Cele 8 ediții anterioare ale evenimentului au adus pe scenă artiști de la Filarmonica din Botoșani în 2012 și 2014, de la Opera Națională Română din Iași în 2013, 2016 și 2018, de la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău în anii 2015 și 2019 și de la Filarmonica „George Enescu” din Iași în anul 2017.
„După doi ani de pauză în care nu am putut oferi în dar sucevenilor acest eveniment din cauza pandemiei, revenim cu o ediție specială. Am făcut câteva modificări în conceptul proiectului și sperăm că acestea vor fi primite cu deschidere de cei prezenți. La fiecare ediție publicul ne-a încurajat să mergem mai departe, să continuăm. Și am continuat. Îi invităm pe toți sucevenii care iubesc eleganţa muzicii clasice și frumusețea serilor de toamna să vină la spectacol și să se bucure de acest dar. Mulțumim pentru susținere, Suceava!”, au transmis organizatorii.
· Despre artiști
Dirijorul Filarmonicii Naționale din Chișinău, Mihail Agafița, este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinând peste 600 concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de prestigioase orchestre din țară și străinătate.
În 2010 a primit titlul onorific Maestru în Artă, iar în 2016 cel mai înalt titlu onorific al Republicii Moldova în domeniul culturii – Artist al Poporului.
Ana Cebotari este Absolventă a Universității Naționale de Muzică București, secția canto classic.
Reușește să abordeze cu succes atât repertoriu de opera, cât și alte genuri muzicale: musical, muzică de film, pop/opera, folclor stilizat. Colaborează cu instituții de cultură de prestigiu precum: Opera Română, Ateneul Român, Radio Difuziunea Română și importante orchestre din țară.