Un echipaj de poliție de la Biroul Rutier Suceava, care acționa cu autospeciala cu radar pe DN 17, pe sectorul Șcheia-Ilișești, a înregistrat, vineri seară, o mașină care era condusă de cu 135 de kilometri la oră, pe un sector de drum limitat la 70 de km/h.
Șoferul mașinii Ford Focus a fost tras pe dreapta puțin după ora 20.00 iar când au cerut actele polițiștii au constata că cel de la volan ”nu prea are” permis de conducere. Cercetările au confirmat că cel de la volan nu este posesor de permis de conducere.
Tânărul în vârstă de 25 de ani, din Comănești, a fost amendată pentru depășirea limitei de viteză cu 65 de km/h și s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.