Un accident mortal a avut loc joi seară, după lăsarea întunericului, pe un drum din comuna Baia. O autoutilitară a intrat violent într-o căruță care circula în față. În urma impactului violent, atelajul hipo a fost spulberat, iar bărbatul care conducea căruța, în vârstă de 72 de ani, a fost declarat decedat la fața locului de către echipajul medical. În urma impactului a murit și cabalina.
Șoferul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că Dan C., din Cornu Luncii, în timp ce conducea autoutilitara Mercedes Benz, pe direcția dinspre Sasca Mică spre Baia, a intrat în coliziune-față spate cu atelajul hipo nesemnalizat corespunzător, condus de Niculai N., din Baia, cel care și-a pierdut viața.
Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu consumase alcool.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul atelajului hipo, care nu era echipat corespunzător.
Ancheta va continua în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă.
Intervenția la fața locului a fost asigurată de pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.