Problemele cu privire la căderile de pe versant pe DN 17B, care leagă Vatra Dornei de Broșteni, pe raza localității Holda, la Broșteni, reapărute acum câteva zile, s-au acutizat joi noapte, când s-au înregistrat alunecări masive, care au dus la închiderea drumului.
”În atenția celor ce tranzitează DN 17B de la Poiana Teiului spre Vatra Dornei, prin Broșteni! La km 44+200, Holda, traficul este închis din cauza căderii masive de pietre de pe versant care s-a produs în cursul nopții și a blocat drumul. Se fac eforturi pentru reluarea traficului, iar la fața locului sunt prezente echipe ale SDN Câmpulung Moldovenesc, ISU și Poliției pentru evaluarea situației”, a transmis vineri dimineață Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.
Traficul rutier între Crucea și Broșteni este așadar închis pe DN 17B.
O comisie de specialiști s-a deplasat în zonă pentru a evalua situația și a stabili măsurile tehnice care pot fi puse în practică.
Din păcate, este vorba chiar de versantul la care s-au făcut lucrări de stabilizare, încheiate în luna decembrie a anului trecut.
În vara anului trecut, în același loc, s-au înregistrat mari căderi de pe versant, de blocuri de piatră de 40-50 de tone, care au dus la închiderea circulației și ulterior la ample lucrări, care au presupus detonarea unor mari blocuri de piatră și apoi efectuarea de lucrări de consolidare și stabilizare.
Firma Geiger Transilvania a lucrat în a doua parte a anului trecut la stabilizarea versantului. După operațiuni de dinamitare, versantul a fost consolidat, iar alpiniști utilitari au lucrat pe versant și au montat plase de protecție care să oprească eventuale pietre care s-ar mai putea desprinde.
Din păcate, problemele au reapărut mult prea repede, plasele de protecție fiind ”măturate” de căderile mari de piatră, ceea ce pune întrebări cu privire la cum s-a lucrat.
Lucrarea trebuia recepționată pe 1 septembrie, condiții în care rezultă că firma prestatoare o are încă în responsabilitate.
Comisia deplasată vineri la fața locului a decis menținerea interdicției de circulație pe tronsonul de drum afectat, închiderea prin mijloace fizice a capetelor de sector în cauză și semnalizarea corespunzătoare a acestora în vederea preîntâmpinării producerii de evenimente negative la regimul rutier.
Conform unui cominicat al prefecturii, ”se impun dirijarea pe variante alternative, semnalizarea sectorului de drum național DN17B și monitorizarea evoluției fenomenului de alunecare de teren, urmând ca după stoparea acestuia să fie adoptate măsurile tehnice în vederea punerii în siguranță a căii de circulație rutiere”.