Opt persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale după un accident rutier care s-a petrecut miercuri dimineață pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, în Pasul Mestecăniș. Două autoturisme s-au ciocnit violent, după o pătrundere pe contrasens.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD B2, plus două ambulanțe de la SAJ Suceava.
S-a constatat că în accident au fost implicate nouă persoane, din care opt au acuzat leziuni și au fost transportate la spital.
Suplimentar, o ambulanță SMURD de Terapie intensivă Mobilă s-a deplasat la fața locului pentru a prelua una din victimele implicate în accident.
De precizat și că patru pompieri de la ISU Sibiu, aflați în tranzit după o misiune în Vama Siret, au oprit la locul accidentului și au asigurat măsurile specifice până la sosirea pompierilor militari suceveni.