Federația Română de Fotbal a stabilit miercuri după-amiază programul meciurilor din turul al II-lea al Cupei României, faza națională. Cele două formații sucevene rămase pe tabloul de concurs, Șomuz Fălticeni și Foresta, se vor întâlni în meci direct pe Stadionul „Constantin Jamaischi”, miercuri, 31 august, cu începere de la ora 17.30.
Formația antrenată de Iulian Ionesi a eliminat în turul precedent pe Ceahlăul Piatra Neamț, cu scorul de 2-1, partidă disputată tot la Fălticeni, în vreme ce Foresta a intrat în competiție începând cu turul secund.
Șomuz și Foresta, care sunt adversare în Seria I a Ligii a III-a, s-au întâlnit în două meciuri de pregătire în această vară. Duelul de la Fălticeni s-a încheiat nedecis, 0-0, în vreme ce jocul revanșă, de pe Areni, s-a terminat cu victoria trupei lui Dorin Goian, cu scorul de 5-4.