Asociația Județeană de Fotbal Suceava a anunțat că ediția de campionat 2022-2023 a Ligii a IV-a va începe pe data de 4 septembrie. Dacă în sezonul precedent tabloul de concurs a fost format din 10 echipe, numărul formațiilor participante în eșalonul al patrulea va crește simțitor începând din această toamnă.
„Pe lângă grupările care au încheiat ediția de campionat precedentă, mai sunt 5 echipe care au depus cereri de înscriere în campionat, este vorba de Foresta II, Dărmănești, Verești, Vatra Dornei, Poieni Solca, la care se adaugă nou promovata Academica Gălănești. Suntem în perioada de analiză a acestor solicitări, pentru că este obligatoriu ca formațiile doritoare să întrunească condițiile de participare în Liga a IV-a”, a declarat președintele AJF Suceava, Ciprian Anton.
În privința Ligii a V-a, noul sezon va debuta o săptămână mai târziu, pe 11 septembrie, într-un format de două serii a câte 10 echipe.