Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 15 aug 2022 - Anul XXVII, nr. 190 (8107)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Mii de pelerini din țară și străinătate au venit și anul acesta la Mănăstirea Putna, Ierusalimul Neamului Românesc, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Luni, 15 August 2022 (13:58:36)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Mănăstirea Putna, numită „Ierusalimul Neamului Românesc”, a fost și anul acesta locul de pelerinaj pentru mii de credincioși din țară și din străinătate care au venit special pentru a participa la hramul mănăstirii, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Pelerinii au umplut curtea mănăstirii încă de la primele ore ale dimineții, mulți dintre ei îmbrăcați în costume populare, mergând să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, și episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, preasfințitul părinte Damaschin Dorneanul, alături de un sobor ales de preoți și diaconi.

 

 

·        ÎPS Calinic: „Contestând pururea feciorie a Maicii Domnului nu facem altceva decât să contestăm însăși Dumnezeirea Mântuitorului”

 

După Sfânta Liturghie, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre pururea feciorie a Maicii Domnului, „contestată de unele așa-zise biserici”. ÎPS Calinic a spus, în cuvântul său, că Sfânta Scriptură cuprinde nenumărate referiri directe sau indirecte despre pururea feciorie a Maicii Domnului și viața plină de sfințenie și rostul Ei în economia mântuirii și în biserică, dar nu și despre nașterea, respectiv adormirea și înălțarea Sa. „Numărul redus al episoadelor evanghelice în care este menționată Maica Domnului reflectă discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei Maria. După Înălțarea Domnului, Sfintele Evanghelii nu mai menționează nimic despre Fecioara Maria, doar în Faptele Apostolilor”, le-a transmis ÎPS Calinic pelerinilor prezenți. El a adăugat că Sf. Evanghelist Luca spune că apostolii stăruiau în rugăciune împreună femeile și cu Maria, mama lui Isus și cu frații lui. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a explicat că expresia frații Domnului are în contextul societății iudaice un sens mai larg, incluzând dincolo de rudenia de sânge și înrudiri mai îndepărtate, veri, unchi sau nepoți. „Este drept că în paginile Evangheliei sunt menționați nominal patru frați și cel puțin trei surori ale lui Isus, însă aceștia nu sunt copiii fecioarei Maria”, a arătat ÎPS Calinic, el adăugând că „pururea feciorie a Maicii Domnului de înainte, din timpul și după naștere nu poate fi contestată așa cum încearcă unii să o facă”. Pentru a-și susține cele spuse, ÎPS Calinic a prezentat cel puțin șase motive care nu pot contesta pururea feciorie a Maicii Domnului.

„<Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?>, este întrebarea adresată îngerului și reținută de Sf. evanghelist Luca. Această întrebare a lămurit faptul că Maica Domnului era fecioară, dar și că făgăduise să rămână astfel. Apoi avem episoadele referitoare la copilăria lui Isus, care amintesc doar de Isus, de Maria și Iosif, nicidecum de frații lui. De asemenea, așa-zișii frați ai lui Isus despre care se face vorbire sunt mai mari decât el, cum găsim precizat în evanghelia după Sf. Ioan. Așadar nu puteau să fie fiii Mariei, căci iarăși, atenție, Isus este numit întâiul născut”, a spus ÎPS Calinic. El a adăugat că Fecioara Maria este numită în toate referințele din Sfintele Evanghelii doar ca mama lui Isus, nu a altcuiva, iar frații Domnului nu poartă niciodată apelativul de fiii Mariei. „De asemenea, așa cum dreptul Iosif este numit tatăl lui Isus, deși nu era, tot așa erau sau puteau fi numiți frații Domnului unii care nu erau frați ai săi după trup. Și al șaselea argument este acela că pe Golgota, Mântuitorul o încredințează pe Maica Sa Sfântului Apostol Ioan. Ori, atenție, ce rost ar mai fi avut să o lase în grija unui străin, fie el chiar și apostol, dacă ea ar fi avut și alți copii”, a transmis ÎPS Calinic.

„V-am adus, iubiți credincioși, în atenția frățiilor voastre cele șase argumente care arată pururea fecioria Maicii Domnului, contestate de unele așa-zise biserici”, a completat înalta față bisericească.

El a subliniat faptul că pururea fecioria Maicii Domului este una dintre dogmele fundamentale ale ortodoxiei, aflându-se în interdependență cu hristologia.  „Contestând pururea fecioria Maicii Domnului nu facem altceva decât să contestăm însăși dumnezeirea Mântuitorului. Contestând pururea fecioria Maicii Domnului în maternitatea ei nu facem nimic altceva decât să contestăm dumnezeirea fiului lui Dumnezeu. Judecați frățiile voastre”, a spus ÎPS Calinic. 

În finalul slujbei de la Mănăstirea Putna, starețul Melchisedec Velnic i-a oferit arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților o icoană pictată de călugării mănăstirii, „Maica Domnului Rugătoare”, care se mai găsește doar la Sfântul Sinod.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mii de pelerini din țară și străinătate au venit și anul acesta la Mănăstirea Putna, Ierusalimul Neamului Românesc, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
 Vizualizări articol: 1305 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Mii de pelerini din țară și străinătate au venit și anul acesta la Mănăstirea Putna, Ierusalimul Neamului Românesc, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei