Mii de credincioși catolici din țară și din diaspora au răspuns invitației PS Iosif Păuleţ, episcop de Iași, adresată prin scrisoarea pastorală, de a se îndrepta către sanctuarul Sfintei Fecioare Maria de la Cacica, pentru că aici, "împreună cu ceilalţi fraţi, asemenea unei familii reunite în numele Domnului, avem posibilitatea să simţim mai intens ocrotirea Mamei noastre cereşti”.
„Având în vedere situaţia tensionată din ţara vecină, Ucraina, alături de intenţiile personale de rugăciune, vă invit în mod special anul acesta să ne rugăm Sfintei Fecioare Maria, cerându-i să mijlocească la Fiul ei darul păcii pentru noi şi pentru lumea întreagă", este mesajul episcopului către credincioși.
La sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, celebrată în acest an în zilele de 14 și 15 august, participă ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit.
Duminică, 14 august, Sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului a fost celebrată de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif" din România a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, iar predicile de la Liturghiile principale ale pelerinajului au fost ţinute de pr. Petru-Sebastian Tamaş, director al Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară în Dieceza de Iaşi.
Tot duminică au avut loc pelerinajul tinerilor şi al persoanelor consacrate și privegherea mariană cu lumânări, cu rugăciuni şi cântece în cinstea Maicii Domnului.
Luni dimineață, în ziua de hram, Liturghiile au început la ora 6.00, cu cea în limba română, la ora 7.30 -Sfânta Liturghie greco-catolică, la 8.30 - Liturghia în limba maghiară și de la 9.15 Liturghiile în limba polonă şi în limba germană.
Sfânta Liturghie de hram a început la ora 11.00, fiind celebrată de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, alături de PS Iosif Păuleţ. La Liturghia din acest an concelebrează PS Petru Sescu, PS Petru Gherghel şi aproximativ 100 de preoţi din ţară şi din străinătate. La final icoana Fecioarei Maria va fi purtată în procesiune în jurul bisericii şi vor fi binecuvântate florile şi obiectele religioase aduse de pelerini.
Pelerinii, încântați de organizare și frumusețea slujbelor religioase
Ca de fiecare dată, în mulțimea adunată în fața Bazilicii „Adormirea Maicii Domnului” din Cacica se află și numeroși tineri, de toate vârstele. Unii se află pentru prima dată aici și au venit cu părinții lor, care au dorit neapărat să fie prezenți la manifestare.
„Nu am venit doar de Sfânta Maria, ci și de Ziua Bolnavilor, eu fiind operată pe cord deschis și am o simpatie anume pentru Sfânta Fecioară Maria și pentru Iisus. Au venit organizat cu autocarul, vreo 60 de oameni. Cum să nu venim la mama noastră cerească?
Peste tot se poate ruga omul, dar aici venim să discutăm cu Ea, să ne spunem dorințele, necazurile...
Anul acesta mă rog pentru sănătate, pace și încetarea războiului”, spune Elena Berzunțeanu, din Bacău, comuna Neculai Bălcescu, care a fost aici de numeroase ori.
„Am o soră bolnavă, avem mai multe probleme în familie, ne jeluim Maicii Domnului...
Vedeți că deja ne-a binecuvântat cu ploaie, ne-am bucurat, că la noi a fost secetă mare.
Ne rugăm și cerem ajutoare pentru toată lumea, nu doar pentru noi...și pentru bolnavi, necredincioși, întoarcerea păcătoșilor, pentru cei trecuți la cele veșnice, care așteaptă rugăciunea noastră”, mărturisește și Maria Diaconu, din Galați, care a venit împreună cu 9 persoane.
Peste tot, prin mulțime, sunt vizibili o mulțime de voluntari, care se ocupă de organizare, interacționează cu credincioșii și îi îndrumă unde au nevoie.
„Este o plăcere să ajuți pe cineva, contează un zâmbet și când dai un pliant. Iar când lumea îți spune <mulțumesc!> ai și tu mulțumire”, spune Alexandru Budău, din Bacău, care tocmai a terminat școala, iar marți va susține bacalaureatul.
„Am venit pentru a ajuta oamenii, a da sfaturi, de a oferi disponibilitate oricărui pelerin...ne ocupăm de așezarea oamenilor, pregătirea scenei, organizarea liturgică, lecturi, cântece, cor”, explică un alt voluntar, Alina Antal, care a terminat școala, deja lucrează în industria textilă, dar căreia și îi place să meargă să facă voluntariat unde este nevoie.
Comunitatea de ceangăi din Bacău este prezentă an de an la Cacica – unii au fost de mai multe ori, alții vin pentru prima dată, cum e și cazul celor două Tereze - Tereza Ciobanu și Tereza Panțiru:
„Este primul an de pelerinaj, am venit și din curiozitate. Ne plac slujbele, organizarea, am venit pentru a face rugăciuni la icoana făcătoare de minuni. Am îmbătrânit, copii au crescut, acum avem timp să venim...”
Icoana făcătoare de minuni de la Cacica
Icoana Fecioarei Maria este o copie a icoanei „Madona Neagră" de la Częstochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica în anul 1809 și atrage în sanctuarul de la Cacica mii de credincioși catolici pentru rugăciune şi meditaţie.
Actuala biserică a fost construită între anii 1903 şi 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită şi cărămidă roşie presată, urmând un proiect din Polonia. Biserica a fost consacrată în ziua de 16 octombrie 1904, de către arhiepiscopii de Lvov Józef Bilczewski şi Józef Weber. Cu această ocazie s-a stabilit celebrarea oficială a hramului şi a pelerinajului în cinstea Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august. În ziua de 15 august 1996, biserica a fost declarată sanctuar diecezan; în anul 1997 a fost declarată sanctuar naţional, iar în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii titlul de „basilica minor’.”