Un bărbat care nu deține permis de conducere a furat o mașină, s-a urcat la volan și a proptit autoturismul într-un gard. Mai mult decât atât, bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice.
Duminică seara, în jurul orei 18,30, lucrătorii de poliție de la Mălini au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că pe raza localității Rădășeni a avut loc un accident rutier, un șofer intrând cu mașina în gard..
La fața locului, polițiștii l-au găsit pe un bărbat din Rădășeni, care era sub influența băuturilor alcoolice și despre care oamenii legii au aflat că nu deține permis de conducere. În plus, mașina pe care o condusese, marca BMW, fusese furată de la un alt localnic.
Bărbatul a fost testat cu etilotestul, constatându-se că avea o alcoolemie de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării de probe de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, și „furtul în scop de folosință”.