Motocicliștii din întreaga țară, dar și din străinătate sunt așteptați la finalul acestei săptămâni la Bucovina Motorfest, care va avea loc în perioada 5-7 august, pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei. Bucovina Motorfest, una dintre cele mai mari întruniri ale motocicliștilor din țară, este organizat de Legio Phoenix MC România. Ca în fiecare an, și la ediția aceasta, participanții vor avea parte de concerte susținute de unele dintre cele mai cunoscute trupe de rock din țară, cascadorii pe două roți, jocuri, dar și o tombolă cu premii pe măsura evenimentului.
Motocicliștii sunt așteptați să ajungă pe platoul Cetății de Scaun în cursul zilei de vineri, când, de la ora 19:00, vor începe și concertele susținute de trupele Heresy (din Costa Rica), Bucium și Cargo. Pentru a doua zi a festivalului, sâmbătă, 6 august, este pregătită o paradă moto, care va pleca de pe platoul cetății în jurul orei 15:00 și se va îndrepta spre Iulius Mall Suceava. Aici vor fi organizate concursurile și competițiile între motocicliștii, iar publicul va avea parte și de un spectacol de cascadorii pe două roți oferit de doi motocicliști din Ungaria. Sâmbătă seara, tot de la ora 19:00, vor începe concertele trupelor Scarlet Aura, Trooper și Iris – Cristi Minculescu – Valter – Boro. De precizat că brățările pentru intrarea la Bucovina Motorfest pot fi achiziționate și la intrarea în incinta în care va avea loc evenimentul de pe platoul cetății. Biletele se pot cumpăra și online, pe www.ambilet.ro.
Organizatorii au anunțat că și la ediția de anul acesta va fi organizată o tombolă la care poate participa oricine prin cumpărarea unui tricou oficial Bucovina Motorfest. Marele premiu va fi o motocicletă Yamaha 2YL Custom oferită de Legio Phoenix MC România și Trutzi. Premiul al doilea constă într-o chitară Squier Stratocaster by Fender, oferită de eXpertware, iar premiul al treilea va fi un voucher de cumpărături în valoare de 1.000 lei la comercianții de produse moto-rock din incinta festivalului.