Odată încheiate Jocurile Europene Universitare, acolo unde cei 12 handbaliști suceveni care au reprezentat USV s-au întors învingători, echipa Clubului Sportiv Universitar se axează acum pe pregătirea ediției viitoare a Ligii Zimbrilor. Lotul reîntregit s-a antrenat săptămâna aceasta sub comanda tehnicienilor Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Obcini, urmând ca la sfârșitul săptămânii să înceapă seria meciurilor amicale.
Astfel, vineri și sâmbătă, gruparea suceveană va participa la Memorialul „Lascăr Pană” de la Baia Mare, acolo unde va întâlni formațiile Potaissa Turda și CSM Odorheiu Secuiesc.
În continuarea programului de jocuri test din intersezon, „alb-albaștrii” vor susține o „dublă” la Bacău, cu echipa CSM, din localitate, în zilele de 12 și 13 august, după care se cor confrunta cu CSM Focșani, pe 20 august, în deplasare, și pe 26 august, pe teren propriu.
CSU din Suceava va începe ediția de campionat 2022-2023 a Ligii Zimbrilor pe data de 31 august, în deplasare, cu Minaur Baia Mare.