În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (1-15 august 2022), elevii se pot înscrie la cea de-a doua ediție a Concursului Național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”, competiție organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare și Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Concursul își propune să aducă în prim-plan literatura religioasă închinată Născătoarei de Dumnezeu, dar și să-i sensibilizeze pe toți participanții iubitori de poezie cu privire la tema abordată, să stimuleze creativitatea privind interpretarea, să contribuie la dezvoltarea capacității de exprimare, precum și la creșterea gradului de implicare în activitățile culturale ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Competiția se desfășoară pe trei categorii de vârstă: Preșcolar, Primar, Gimnazial-Liceal.
· Formular înscriere
Am aflat de la organizatori că pentru a participa la concurs, cei interesați trebuie să urmeze trei pași: memorarea unei poezii închinate Maicii Domnului, realizarea unei înregistrări video cu recitarea operei literare memorate și transmiterea acesteia către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (înregistrarea nu poate să depășească 3 minute la categoria preșcolar și primar și 5 minute la categoriile gimnazial și liceal), împreună cu formularul de înscriere regăsit pe site-ul www.arhiepiscopiasucevei.ro, anexat prezentului regulament, și acordul privind utilizarea fotografiilor, înregistrărilor audio-video şi a altor date cu caracter personal. Pentru participanții care nu au împlinit 18 ani, materialele trimise vor fi însoțite de acordul scris al reprezentanților legali.
Termenul limită pentru trimiterea înregistrărilor la adresa concurs@arhiepiscopiasucevei.ro este 15 august 2022.
· Premii în valoare totală de 3.000 de lei
Comisia de jurizare va fi alcătuită din personalități și specialiști în domeniul literaturii și comunicării (prof. Daniela-Luminița Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie din cadrul Inspectoratului Județean Suceava, prof. univ. dr. Mircea Diaconu, critic literar, eseist, filolog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, prorector cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii – Universitatea „Ștefan cel Mare”, și Irina Ursachi, Departamentul Comunicare al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Se vor puncta: fidelitatea față de învățătura de credință, calitatea interpretării, originalitatea, adecvarea poeziei la vârstă, creativitatea și sensibilitatea momentului. Vor fi acordate premii în valoare totală de 3.000 de lei, constând în diplome, cărți, icoane ș.a.
Anunțarea câștigătorilor și festivitatea de premiere vor avea loc până la 1 octombrie 2022.
· Înregistrarea se poate realiza cu orice mijloc electronic (telefon, laptop, camera video etc.)
Concurenții trebuie să știe că la începutul înregistrării pregătite pentru concurs trebuie să fie specificat numele participantului, vârsta și clasa sau grupa, precum și titlul operei literare și autorul (scris – subtitrare sau oral). Juriul nu va depuncta calitatea înregistrării, dar este recomandat ca aceasta să fie făcută în condiții suficient de bune care să permită audiția. Înregistrarea se poate realiza cu orice mijloc electronic (telefon, laptop, camera video etc.). Prin trimiterea materialului video și a Fișei de înscriere, participanții își exprimă acordul privind prelucrarea datelor personale, precum și folosirea materialelor în vederea promovării.