Cel de-al treilea tronson al rutei alternative Suceava-Botoșani, cel mai așteptat, pentru a prelua o parte din traficul rutier de pe Calea Unirii, va fi demarat cu fondurile alocate municipiului Suceava prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” - 43 de milioane de lei.
Suma nu este suficientă pentru finalizarea lucrării, dar acoperă aproape jumătate din necesar, pentru restul urmând să fie atrase alte finanțări sau mizându-se la redistribuiri.
„Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat recent că județul Suceava a primit 330 de milioane de euro la capitolul drumuri, apă și canalizare. Au fost aprobate 148 de proiecte, din care 116 pentru comune, 15 pentru orașe, 11 pentru municipii și șase pentru Consiliul Județean. Din cele 11 pentru municipii, un proiect în valoare de 43 de milioane de lei - o valoare considerabilă, este aprobat pentru municipiul Suceava”, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi, care a mulțumit pentru implicare celor de la Consiliul Județean, dar și pentru acordul politic din coaliție.
Partea finală a rutei alternative include în proiect un viaduct cu o lungime de 1.015 metri care va supratraversa calea ferată și mai multe proprietăți.
„Valoarea proiectului este de 91,63 milioane de lei, iar jumătate din bani îi primim deja de la Guvern prin Programul <Anghel Saligny>, urmând să găsim surse de finanțare pentru restul. E o sumă mare, dar facem economii la valoarea terenurilor, pentru că se vor expropria doar porțiuni mici, unde vor fi instalați pilonii viaductului”, a adăugat Harșovschi.
Cea de-a treia porțiune a rutei alternative Suceava-Botoșani va lega Podul Unirii de DN 29, în apropiere de Plopeni, precum și cele două “brațe”, cel care vine din Centru, pe Mirăuți, dar și cel de la intersecția cu Calea Unirii și Traian Vuia, unde va fi realizat și un nou sens giratoriu.