Un agent care activează în cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc a triumfat în proba de atletism organizată la nivel mondial de instituțiile de profil. Laurențiu Constantin Țâmpău a reprezentat Poliția Română, și a devenit campion mondial în proba de 800 metri, categoria 18-29 de ani. Concursul a avut loc sâmbătă, 23 iulie 2022, în Rotterdam, Olanda, sub egida World Police and Fire Games.
”O performanță deosebită pentru colegul nostru, care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc, la Biroul de Investigații Criminale. Astăzi, bucuria reușitei este deplină pentru colegul nostru și pentru noi toți! Tricolorul deasupra tuturor, în cadrul unuia dintre cele mai mari evenimente multi-sport, care sărbătorește excelența atletică, curajul, camaraderia, aducând împreună sportivi din peste 70 de țări!”, este mesajul transmis pe pagina de socializare a Poliției Române.