Alianța Franceză din Suceava a organizat, în perioada 4 - 15 iulie, a doua serie a celei de-a treia ediții a Școlii de vară francofone, sub genericul „Découvrir le français dès le plus jeune âge”.
Paleta largă de activități a celei de a doua serii a fost facilitată și de instituțiile partenere: Agenția Universitară a Francofoniei, Delegația Generală Valonia-Bruxelles la București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Reușită Universitară al USV, Muzeul Național al Bucovinei, PrimăriaMunicipiului Suceava, Asociația Română a Profesorilor Francofoni - filiala Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Institutul Superior al Profesoratului și Educației (INSPE) al Academiei din Reims, Franța.
· Coordonatori
Această serie a Școlii de vară francofone a fost coordonată de profesor Daniela Sandu, iar cursurile desfășurate în spațiile Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava au fost animate de profesorii formatori Cristina Hetriuc și Mihaela Șerban. Inițiatoarele și coordonatoarele Școlii de vară la Suceava sunt prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, președinte de onoare al Alianței Franceze din Suceava, și lector univ. dr. Mariana Șovea, directoarea Alianței Franceze.
Cursanții seriei a II-a a Școlii de vară „Découvrir le français dès le plus jeune âge” au beneficiat și de prezența voluntarelor franceze de la Universitatea Champagne-Ardenne din Reims, Franța, Imène Mami și Nolwenn Menoux, precum și adoctorandul senegalez Diamé Ndiaye, care s-au implicat activ alături de formatori în activitățile de învățare a limbii franceze.
Programul zilnic al participanților a fost constituit din cursuri intensive de limba franceză cu durata a câte două ore, urmate de activități educative și de recreere desfășurate în diferite locații partenere.
Activități cu tematică
Cursurile de limba franceză, spun organizatorii, au propus celor două grupe de elevi, ”Les fleurs du bonheur/Florile bucuriei” și ”Les ados francophones/Adolescenții francofoni”, subiecte adaptate vârstei și metode de învățare și reactualizare atractive, pornind de la o serie de documente autentice. Astfel, prin jocuri de rol, cântece, poezii, postere tematice, micii francofoni au reușit să își însușească variate achiziții lingvistice referitoare la teme precum salutul și prezentarea, locuința și obiectele de mobilier, numerele, fructele și legumele, alimentele, culorile, formele geometrice, părțile corpului, starea de sănătate, sporturile, muzica, instrumentele muzicale... De remarcat sunt activitățile realizate cu ocazia zilei de 14 iulie, când a fost sărbătorită La Fête Nationale de la France/Ziua Națională a Franței. În atmosferă de sărbătoare, pe ritmurile Marseillezei, copiii au realizat ghirlande ornamentale și afișe ca simbol al solidarității față de valorile francofone și au gustat delicioasele croissante tradiționale.
Ateliere de lucru
Activitățile educative și de recreere propuse în cadrul Școlii de vară francofone au oferit participanților experiențe memorabile: atelierele ,,Micii Meșteșugari”de la Muzeul Satului Bucovinean, atelierul de gastronomie „Călătorie Culinară în Franța” la studioul de gătit „Gastro Bucovina”, atelierele de pictură și muzică de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, cursul de bune maniere de la Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Atelierul ,,Micii Meșteșugari”, desfășurat la Muzeul Satului Bucovinean, a încurajat autenticitatea și creativitatea francofonilor. Cu răbdare și pricepere, profesoarele i-au îndrumat pe participanți în descoperirea artei meșteșugurilor populare. Roata olarului i-a fascinat pe copii, punându-le la încercare îndemânarea și imaginația, în timp ce încondeiatul ouălor și cusutul semnelor de carte au constituit un prilej de dezvoltare a răbdării și a dexterității. „Tot în spațiul muzeal s-a desfășurat cursul Micii ghizi, în cadrul căruia cursanții au învățat să utilizeze vocabularul achiziționat la cursuri pentru a prezenta căsuțe tradiționale. În ultima zi din cadrul acestor ateliere, copiii au realizat o expoziție cu produsele realizate și au primit diplome de participare. Ziua s-a încheiat cu o surpriză - o petrecere antrenată pe ritmuri de zumba, jocuri de echipă, pictură pe față, sub atenta îndrumare a Clovnului Bobo și a echipei sale de la Asociația Nes Designer Cultural Suceava”, ne-au spus reprezentanții Alianței Franceze din Suceava.
· „Gastro Bucovina”. Atelier de pictură. „Școala de etichetă și bune maniere"
Cunoștințele de limbă legate de domeniul culinar au fost utilizate și îmbogățite la atelierul de artă culinară „Voyage Culinaire en France”, derulat la studioul de gătit „Gastro Bucovina” și coordonat de chef trainer Adina Țibu. O experiență cu totul inedită, unde cursanții francofoni au făcut o incursiune în tainele bucătăriei franțuzești, învățând să pregătească une tarte aux fruits. Decorarea tartelor a fost un prilej de a da frâu liber imaginației și de a repeta cuvintele învățate la cursul de limbă franceză.
Atelierul de pictură s-a derulat laColegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, unde, îndrumați de profesor inspector pentru arte Loredana Ceica, „Les ados francophones”au aprofundat tainele culorilor și formelor geometrice și au realizat, cu bucurie și migală, tablouri deosebit de frumoase.Grupa mică, „Les fleurs du bonheur”, sub îndrumarea profesorului Cătălin Alexandru Chifan, a descoperit tehnica schițării Florii sufletului/La fleur de l’âme și a personalizat și transpus în desen propriile trăiri, fiecare emoție și culoare găsindu-și locul în expoziția finală.
Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a devenit spațiul primitor unde s-a derulat cursul de bune maniere din cadrul proiectului „Școala de etichetă și bune maniere" al Asociației IDEVA. Cursanții au fost îndrumați de prof. Margareta Lupașcu, specialist în etichetă, protocol și ceremonial, și Narcisa Marian, jurnalist, colaborator. Gradul de complexitate al ședinței de curs și temele au fost adaptate fiecărei grupe de vârstă. În cadrul atelierului au fost abordate politețea și bunele maniere în ipostazele zilnice pe care copiii/adolescenții le întâlnesc: acasă, la școală, la joacă, pe stradă, în călătorii, în societate etc. Prin povestiri, jocuri de rol și exerciții interactive copiii au pătruns astfel în tainele bunelor maniere și în arta conversației.
Atelierul de muzică desfășurat la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” a continuat activitățile realizate cu ocazia zilei de 14 Iulie, La Fête Nationale de la France. Alături de copii au fost directoarea Alexandra Bejinariu, prof. Iulia Buraciuc și profesorul Iosif Pamparău. Inspirați de energia și creativitatea domnilor profesori, copiii au creat imnul în limba franceză al Școlii de vară francofone. Profesorul Iosif Pamparău i-a îndrumat în găsirea liniei melodice în acord cu emoțiile lor. Elevii au propus cuvinte-cheie, le-au grupat și apoi au cântat, mulțumiți de rezultatul muncii în echipă.
Școala de vară, la final
Vineri, 15 iulie, a avut loc, în cadrul de poveste al MuzeuluiSatului Bucovinean, festivitatea de încheiere a celei de-a doua serii a Școlii de vară francofone și a celei de-a treia ediții a acestui proiect. ”Ensemble plus forts” a fost deviza grupei mici de francofoni, care a devenit și deviza ultimei întâlniri. Cursanți, părinți, bunici, organizatori, voluntari și formatori s-au reunit pentru a petrece momente prețioase împreună și pentru a se bucura de roadele muncii depuse în cursul celor două săptămâni. Cu emoție pentru cei mari, ”Les ados francophones” și entuziasm pentru cei mici, ”Les fleurs du bonheur”, fiecare grupă de copii a prezentat un scurt program artistic în limba franceză, urmat de înmânarea diplomelor și premiilor. Festivitatea s-a încheiat cu imnul școlii de vară, cu multe îmbrățișări și promisiuni de a reveni la următoarea ediție a școlii de vară francofone organizată de Alianța Franceză din Suceava.