Ionuț Buhăianu, sportiv legitimat la clubul Zimbru Siret, s-a aflat printre protagoniștii Campionatului Național de lupte greco-romane pentru seniori, desfășurat la Târgu Mureș, zilele trecute. Sportivul în vârstă de 25 de ani, pregătit de fostul multiplu campion al României Mihai Haiura, a reușit să cucerească medalia de bronz la categoria 100 de kilograme. Acest rezultat vine să completeze bronzul din 2019 și 2021 și argintul din 2020, câștigat la Campionatele Naționale de seniori.
Palmaresul lui Ionuț Buhăianu mai cuprinde două medalii de bronz la cadeţi, titlul de vicecampion naţional cu echipa Steaua Bucureşti, în 2015, un titlu de campion naţional la juniori, în anul 2016, titlul de vicecampion cu echipa CSM Rădăuţi, în 2017, an în care a câştigat, de asemenea, argintul la naţionalele de tineret şi aurul la Cupa României pentru juniori.
Sportivul din Siret a absolvit cu brio facultatea de educație fizică și sport de la Iași, terminând anul trecut și masteratul la aceeași unitate de învățământ.