Un tânăr care a vândut mii de plicuri cu etnobotanice și-a aflat luni pedeapsa pe care trebuie să o execute. Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Bogdan Ioan Pielmuș, din Gura Humorului, la 5 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de ,,trafic de droguri de risc și de mare risc, fără drept”. Soluția nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava. Bogdan Ioan Pielmuș a fost monitorizat ani de zile de structurile de combatere a crimei organizate, existând date despre un număr de clienți care se alimentau foarte des de la acesta. Unii ajunseseră dependenți de ”pliculețele de vise”, rezultă din cercetări.
Bogdan Ioan Pielmuș este acuzat că a adunat peste 220.000 de lei din vânzările de substanțe cu efect psihoactiv. Așa rezultă din calculele făcute de procurorul de caz, în baza a ceea ce au declarat clienții. Au fost identificați și audiați mai mulți consumatori, iar ce atrage atenția cel mai mult este că doar unul ar fi cumpărat marfă de aproximativ 140.000 de lei.
· Ridicat la câteva zile după ce a devenit tată de gemeni
Ioan Bogdan Pielmuș este acuzat că, în perioada 2015-2020, a efectuat operațiuni cu produse cu efecte psihoactive. Clienții au fost alimentați, fiecare, de zeci de ori, unul chiar de câteva sute de ori. De altfel, la perchezițiile de la începutul lunii ianuarie a acestui an, când Pielmuș a fost săltat, la locuința sa au fost găsite aproximativ 1,2 kilograme de substanțe cu efect psihoactiv, etnobotanice cum sunt denumite generic acestea. Inclusiv ce s-a găsit la percheziții este un indiciu important privind dimensiunea afacerii ilegale.
La vremea la care a fost ridicat, tânărul devenise de câteva zile tată de gemeni, fapt care probabil a contat în decizia magistraților de a-l plasa în arest la domiciliu, nu în arest preventiv.
· O mică avere dată pe etnobotanice
Revenind la consumatorii care i-au fost clienți, unul dintre ei a cumpărat substanțe interzise în perioada ianuarie 2018 - iulie 2020, a rezultat din cercetări. Acesta a mărturisit faptul că achiziționa foarte des droguri de la inculpat, plătind de fiecare dată în medie câte 350 de lei. Numai în cazul acestui client s-a estimat că a plătit pe etnobotanice în jur de 140.000 de lei, aproape 30.000 de euro.
Un alt client ar fi dat pe droguri de-a lungul timpului undeva la 50.000 de lei, altul 15.000 de lei, altul 5.000 de lei, iar alții sume de ordinul sutelor de lei.
Prețul unui plic pentru o țigară era de 20 de lei, iar clienții cumpărau o dată câte 50 de plicuri.
În urma cumulării prejudiciilor, procurorii DIICOT au calculat că inculpatul a făcut din etnobotanice undeva la 220.000 de lei. Pielmuș este acuzat și că a livrat canabis, dar în cantitate redusă.
· Activitate continuată în ciuda evidențelor că poliția are informații despre ce se întâmplă
Mulţi dintre cei care s-au alimentat cu droguri de la tânăr au fost prinși de-a lungul timpului pe stradă de polițiști sau jandarmi, fiindu-le confiscate pliculețele ”de vise”. Inclusiv Bogdan Ioan Pielmuș a avut un episod de acest gen. În anul 2016, acesta a fost oprit în trafic, la Șcheia, în timp ce ducea o cantitate de etnobotanice de la Gura Humorului spre Suceava. Polițiștii nu aveau atunci date despre vreun transport de droguri, însă le-a atras atenția comportamentul precipitat al celui de la volan, care nu a putut prezenta la control nici documente personale sau ale mașinii. S-a ajuns la control corporal, moment în care tânărul a încercat să se sustragă, ulterior asupra sa fiind găsite câteva pliculețe transparente despre care existau suspiciuni că ar conține substanțe din categoria stupefiantelor. La acel moment s-a petrecut și un episod halucinant, suspectul reușind să abandoneze câteva zeci de pliculețe cu substanțe sub bancheta din spate a mașinii de poliție. Cele 27 de pliculețe au fost găsite de polițiștii respectivi, sub bancheta din spate, după aproximativ două luni de zile.
Așadar, tânărul avea cât se poate de multe ”indicii” cu privire la faptul că este în atenția anchetatorilor. Cu toate acestea, a continuat activitatea infracțională, au subliniat procurorii de la DIICOT.
Ultima faptă ar fi din 10 decembrie 2020, când inculpatul ar fi vândut 5 plicuri cu substanțe cu efect psihoactiv.
Bogdan Ioan Pielmuș este acuzat, cu un probatoriu destul de vast, că alimenta tineri din zona Gura Humorului cu droguri din această categorie, mai ieftine decât alte droguri clasice, dar de multe ori cu efecte mai grave asupra consumatorilor.
De precizat că tânărul, tată a trei copii, este recidivist, având condamnări pentru furturi, atât în țară, cât și în Spania. În străinătate, suceveanul a primit o condamnare la 4 ani și jumătate de închisoare.