Județul Suceava are 77 de cazuri noi de Covid-19, conform buletinului de presă redactat joi de Ministerul Sănătății. Dintre persoanele confirmate pozitiv în judeţ, 66 sunt internate în spital: 45 în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 11 la Spitalul Municipal Rădăuți, 6 la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, 2 la spitalul din Siret și 2 la Spitalul Municipal Fălticeni. Dintre pacienții internați, 8 sunt copii, iar un pacient este la Terapie Intensivă.
Incidența cazurilor la 14 zile, la nivelul județului, este sub 1, de 0,37 la sută. Cea mai mare incidență este în București, 3,34 la sută, Ilfov – 2,2 la sută și Cluj – 1,67 la sută.
Din analiza datelor centralizate de DSP Suceava, se constată o creștere accentuată a numărului cazurilor de îmbolnăviri de Covid-19, respectiv 435 de cazuri în perioada 1-14 iulie, mai mult decât suma numărului de îmbolnăviri din lunile mai și iunie a.c.. În luna mai 2022, din 15.308 de teste, 301 au fost pozitive, iar în iunie, din 16.125 teste, 212 au fost pozitive.
Directorul DSP Suceava, Olivia Ioana Vlad, recomandă menținerea măsurilor de protecție împotriva Covid 19: purtarea măștii în spațiile închise, în spațiile aglomerate, în mijloacele de transport în comun și în unitățile sanitare; evitarea spațiilor aglomerate închise și deschise; spălarea mâinilor cu apă și săpun și folosirea substanțelor antiseptice. Dacă apar simptome de îmbolnăvire, trebuie să vă testați; dacă rezultatul testului este pozitiv, adresați-vă medicului de familie pentru a primi medicația adecvată. Nu luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicul de familie monitorizează pacienții fără factor de risc, care au manifestări clinice ușoare, care nu necesită oxigenoterapie și pacienții fără factori de risc care au manifestări medii de Covid-19, care nu au nevoie de terapie cu oxigen. Pacienții fără factor de risc cu forme medii de Covid care nu necesită oxigenoterapie, dar și pacienții care au manifestări clinice ușoare sau medii, dar au și factori de risc vor beneficia de evaluarea clinică, imagistică și biologică într-unul din cele 4 centre de evaluare din județul Suceava, de la spitalele din Suceava, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc.
Pacienții care prezintă semne de agravare legate de infecția cu Sars-Cov-2 sau au decompensarea altor boli cronice în timpul monitorizarii la domiciliu sau au manifestări severe determinate de Covid-19, după evaluarea în centrele menționate vor fi internați și tratați în spital.
La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.993 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 216 mai multe față de ziua anterioară. 802 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 144 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.547, cu 105 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 99 persoane, cu 12 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 99 pacienți internați la ATI, 74 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 237 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 39 mai mulți față de ziua anterioară. Nici un copil nu este internat la Terapie Intensivă.