La Berchișești a avut loc duminică, 10 iulie 2022, un eveniment cultural de înaltă ținută, un regal cultural al Cenaclului Transfrontalier „Mașina cu Poeți”. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul de Cultură, Arte și Tradiții din Berchișești și a fost „o manifestare culturală prestigioasă ce a revenit în comuna noastră după un an”, după cum a transmis primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran.
„A fost o zi emoționantă, un regal de poezie, proză, muzică și pictură, într-o atmosferă caldă, sufletească, o adevărată sărbătoare a verii. Mulțumesc din suflet tuturor virtuozilor care au onorat cu prezența evenimentul organizat la Berchișești, cu speranța că am reușit să ne ridicăm la înălțimea reprezentațiilor lor de mare calitate. Relațiile de prietenie și colaborare stabilite deja între comunitatea noastră și componenții Cenaclului Transfrontalier Mașina cu Poeți sunt extrem de pozitive și îmbucurătoare”, a completat Violeta Țăran, care și-a exprimat dorința și speranța ca Berchișeștiul „să fie an de an amfitrionul acestui curent literar care face cinste României și culturii naționale”.
Primărița Violeta Țăran este convinsă că prof. Gina Puică și scriitorul-umorist Constantin Horbovanu, coordonatorii acestei mișcări de tradiție, „vor fi de acord cu propunerea noastră. Le mulțumesc anticipat. Sunt încredințată că Cenaclul Transfrontalier Mașina cu Poeți își poate stabili o reședință permanentă în mijlocul nostru. Mulțumesc din nou tuturor pentru prezența în mijlocul nostru cu minunatele compoziții. Vă așteptăm cu același drag să reveniți!”
· Premiere
Oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sare de către copii îmbrăcați în straie tradiționale. Și primărița Violeta Țăran a purtat cu mândrie costumul popular, ca la o mare sărbătoare.
S-au acordat următoarele premii: Premii (Diplome) Speciale din partea Fundației Culturale a Bucovinei: Premiul Opera Omnia: Stavroforei scriitoare Elena Simionovici de la Mănăstirea Voroneț, „pentru lunga slujire a altarelor sfinte, pentru farmecul și evlavia cu care vorbește și scrie despre Voroneț”; Acad. Vasile Tărâțeanu (Cernăuți), „pentru întreaga, îndelungata și bogata contribuție a Domniei-Sale la neuitarea fraților de către frați”; Artistului humorean Radu Bercea, „pentru talentul cu care ne dovedește, cu polivalente unelte artistice, că viața e o explozie de culori, de bucurii și de speranțe.”
În cadrul evenimentului, au fost oferite și Premii de Excelență: stareței Mănăstirii Voroneț, stavroforei dr. Gabriela Platon, „pentru neobosita ei strădanie întru păstrarea, cunoașterea și cinstirea valorilor eterne întruchipate de Sfânta Mănăstire Voroneț; primăriței comunei Berchișești, Violeta Țăran, „pentru generozitatea și consecvența cu care sprijină și promovează arta, cultura, educația și tradițiile”.
Au mai fost decernate premiile: Premiul de excelență „Paznic de far”: Dragoș Olaru (Cernăuți), „pentru mândria lui de a nu uita că e român, pe care o confirmă, neobosit, prin toate scrierile și demersurile sale”; Poetului Doru Mihai Mateiciuc, „pentru cărțile sale din ultimii ani, dovedind originalitate poetică și ludică”; Petrea Tabarcea, „pentru consecvența cu care-și cinstește obârșia, pentru cărțile memorabile dedicate personalităților Bucovinei”.
Diplomele și premiile (în obiecte) au fost acordate de către Vasile Rusu (președinte al Fundației Culturale a Bucovinei - FCB) și Cezar Straton (vicepreședinte al FCB), în cadrul ședinței Cenaclului transfrontalier „Mașina cu Poeți”, desfășurată pe 10 iulie 2022, la Berchișești, la invitația primarului Violeta Țăran.
· Istoric
Poeta Carmen Marcean a precizat că în anul 2016, la Cernăuți, din inițiativa lectorului universitar Gina Puică, fost lector de limba română la Lectoratul de română al Universității Cernăuți, a luat naștere Cenaclul ,,Mașina cu Poeți”, care își desfășoară ședințele alternativ la Suceava și Cernăuți, prin forțele proprii și efortul membrilor săi, în organizarea prof. Ginei Puică și a scriitorului Constantin Horbovanu. La evenimentul de duminică au fost prezenți, după cum a ținut să amintească poeta Carmen Marcean, „doar doi participanți de la Cernăuți, din cauze pe care nu este necesar să le mai pomenim, Nicolae Șapcă, redactor-șef la ziarul Monitorul Bucovinean, și Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress Cernăuți”.