Pe lista celor care l-au dat în judecată pe activistul de mediu Daniel Bodnar se află, mai nou, și un polițist. Marian Marteniuc, din Rădăuți, încadrat la Poliția orașului Solca, l-a acționat în judecată pe cale civilă pe Daniel Bodnar și îi cere, printre altele, daune morale de 20.000 de lei.
Conform acțiunii de chemare în judecată, făcută publică de activist, polițistul cere Judecătoriei Rădăuți ”obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale constând în onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată, prin acuzațiile mincinoase și prin declarațiile denigratoare și defăimătoare susținute în comunitate, pe pagina de Facebook a reclamantului și în mass-media, prin intermediul publicației Ziar de Suceava”.
Polițistul mai solicită ca instanța să-l oblige pe Bodnar să publice pe pagina sa dezmințiri cu privire la acuzațiile pe care le-a adus și să suporte toate cheltuielile de judecată.
Activistul l-a acuzat pe polițist că nu a luat măsurile legale în cazul a două camioane cu lemn care ar fi trebuit confiscate din punctul său de vedere: ”Tu ești polițist pe acel sector unde își fac băieții de cap și cu lemnul și cu balastierele. Pe sub nasul tău trec mare parte din ei. Câte sancțiuni/dosare penale ai în cariera ta de polițist, înaintat în grad de IPJ și văzut bine în comunitate?”, a spus, printre altele, Daniel Bodnar.
Activistul a precizat că va aduce în instanță și martori care să îi susțină afirmațiile, unele din ele acuzații directe, legate de susținerea unor afaceriști locali, în detrimentul altora.
Daniel Bodnar a ținut să precizeze că are tot respectul pentru toți polițiștii care își fac meseria cu demnitate și că are o colaborare bună cu o parte din agenții cu care se intersectează în trafic.
Activistul de mediu este „pârât” în mai mult procese deschise la Judecătoria Rădăuți de afaceriști cu lemn care s-au considerat denigrați și calomniați de acesta. În aceste dosare pe cale civilă nu s-a dat deocamdată vreo soluție.
De cealaltă parte, sunt și mai mulți inculpați trimiși în judecată pentru că l-au amenințat sau chiar agresat pe Daniel Bodnar. Câțiva dintre ei au fost și condamnați la achitarea de amenzi penale.