Puternicul incendiu izbucnit luni dimineață la o gospodărie din satul Vârfu Dealului, comuna Pârteștii de Jos, a lăsat printre ruine opt suflete, patru adulți și patru copii, care locuiau în acea gospodărie. Preotul paroh din sat a început deja o campanie prin care speră să aibă susținere și să ajute familia, cu bunuri de strictă necesitate în primă fază, și cu o nouă locuință până la debutul sezonului rece:
”Iubiți credincioși! Astăzi, 04.07.2022, o familie formată din opt membrii, patru adulți și patru copii, din parohia noastră, Vârful Dealului, a fost greu încercată. Locuința lor a fost afectată de un incendiu. Fac un apel la creștinii cu inimă mare să contribuie cât de puțin cu materiale de construcții sau bani, pentru a le construi o nouă casă cu cele necesare. Nădăjduim cu ajutorul vostru sa izbutim lucrarea cu binecuvântarea Domnului și până în toamnă să se poată muta. Pentru cei ce pot sa ajute, pot dona în contul Parohiei Vârful Dealului, RO57RNCB0234040144120001. Contact preot paroh Purice Constantin 0758794638. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească”!
La sosirea echipajelor de pompieri la fața locului, luni dimineață, ardeau generalizat acoperișul casei și adăpostul de animale, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate. Focul a fost deosebit de puternic iar în încercarea de a opri focul în faza incipientă o femeie în vârstă de 62 de ani a suferit arsuri.
La fața locului au intervenit, rând pe rând, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca și cei ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare Cacica și Pârteștii de Jos, cu patru autospeciale de stingere Din păcate, focul a lăsat dezastru în urmă. În incendiu au ars acoperișul casei și bunurile din interiorul locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, cu bunurile din interiorul acestora. În incendiu a pierit și o bovină. Cu alte cuvinte, focul a lăsat dezastru în urmă.
”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat”, transmis pompierii militari suceveni.