Județul Suceava se află astăzi și mâine sub cod galben și portocaliu de căldură. Conform unei avertizări transmise de Administrația Națională de Meteorologie, în zilele de 30 iunie și 1 iulie valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade în zonele pentru care este emisă avertizarea de cod galben și se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei, în zona de est a județului, aflată sub cod portocaliu.
În zilele de joi, 30 iunie și vineri, 1 iulie, local în zonele joase valul de căldură va fi persistent; după-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36-38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18-22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.