O autoutilitară a fost implicată într-un accident pe șoseaua de centură Rădăuți, după ce șoferul a pierdut controlul asupra mașinii, iar vehiculul a ieșit în decor, unde s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Rădăuți, care au constatat că în accident au fost implicate două persoane, care se aflau în mașina care transporta lemn. Cei doi oameni erau conștienți și cooperanți, iar după monitorizarea medicală au refuzat transportul la spital.