Un șofer neatent, care a ieșit de pe un drum comunal pe un drum județean fără a se asigura, a intrat într-un autoturism condus regulamentar de o femeie. În mașina care se deplasa regulamentar se aflau două femei și un copil, toți fiind răniți și transportați la spital. Din fericire, cei trei nu au suferit leziuni grave.
Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orei 10.30, pe raza comunei Dolhești.
Din cercetările poliției rezultă că un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Preutești, în timp ce conducea un autoturism VW, pe drumul comunal La Țipău, pe raza satului Dolheștii Mari, comuna Dolhești, nu s-a asigurat la pătrunderea în intersecție și nu a acordat prioritate unui Audi, condus pe drumul județean de o femeie în vârstă de 40 de ani, din Dolhasca, care se îndrepta spre localitatea de domiciliu.
În urma impactului, autoturismul Audi care se deplasa regulamentar a fost proiectat în șanț.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni, cu o autospecială dotată cu echipament pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
S-a constatat că leziuni acuză ocupanții autoturismului Audi lovit din lateral și proiectat în șanț.
Femeia în vârstă de 40 de ani de la volan, fiul acesteia și încă o pasageră, o femeie de 42 de ani, toți din Dolhasca, au fost transportați la Spitalul municipal Fălticeni. Cei trei au suferit contuzii, traumatisme, inclusiv un traumatism cranio-facial în cazul șoferiței, însă nici unul nu a rămas internat, leziunile fiind ușoare.
Ambii conducători auto au putut fi verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice.