Greva din industria aeronautică din Italia a anulat zborul companiei Wizzair de astăzi de pe ruta Bergamo – Suceava și retur. Potrivit directorului adjunct al Aeroportului Ștefan cel Mare Suceava, Marius Grosu, aceasta este singura cursă aeriană afectată de greva din Italia. Avionul pentru zborul Bergamo - Suceava ar fi trebuit să aterizeze pe Aeroportul Ștefan cel Mare la 19:10, cu 148 de pasageri la bord și să decoleze spre Italia la 19:40, cu 184 de pasageri. Marius Grosu a precizat că din informațiile pe care le are toți pasagerii vor fi relocați zilele următoare pe alte aeroporturi pentru a ajunge la destinație.
Directorul adjunct al aeroportului sucevean a spus că pentru zborurile de mâine spre și dinspre Italia nu au fost transmise informări oficiale cu privire la anularea lor sau la eventuale întârzieri ale zborurilor.