Municipiul Brăila a găzduit zilele trecute Cupa României la box pentru juniori, unde au participat cei mai buni pugiliști din țară la această categorie de vârstă. Astfel, Petrică Mușet, originar din comuna suceveană Baia, legitimat la CSM Brăila, a reușit să se claseze pe locul al doilea la categoria 70 de kilograme. Pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere a urcat un alt sucevean, este vorba de Andrei Brînzei, pregătit de Andu Vornicu la Clubul Sportiv Municipal. Competiția la această categorie a fost una acerbă, cu șase capi de serie și unsprezece pugiliști pe tabloul de concurs, încheindu-se cu victoria dinamovistului Simion Radu.
Cea de-a treia medalie pentru boxul sucevean la Cupa României a fost cucerită de Liviu Ciobanu, de la Șomuz Fălticeni. Pugilistul antrenat de Vasile Nistor și Cristinel Onofrei a prins podiumul categoriei 50 de kilograme după ce l-a învins pe Alexandru Cocoranu, din Târgu Jiu.