La ședința de validare a noilor membri ai Adunării Eparhiale, sâmbătă, 4 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a adresat acestora mai multe îndemnuri, grupate sub forma unui decalog.
- Arătaţi-vă credinţa în Dumnezeu prin slujirea Bisericii în demnitatea la care sunteţi chemaţi.
- Apăraţi valorile Ortodoxiei, mărturii vii ale identităţii poporului român.
- Promovaţi şi susţineţi iniţiativele şi activităţile în desfăşurare ale Bisericii.
- Propuneţi noi proiecte, în comisiile din care faceţi parte, care să aducă un plus-valoare lucrării Bisericii.
- Susţineţi prin intervenţiile ce se impun lucrările de restaurare, consolidare şi înnoire ale bisericilor şi mănăstirilor, precum şi de construire a aşezămintelor sociale.
- Fiţi în comunitate apologeţi mărturisitori ai tezaurului Ortodoxiei.
- Evidenţiaţi în societate lucrarea spirituală, social-filantropică, culturală, educaţională, misionară şi edilitară a eparhiei pe care o reprezentaţi.
- Nu pregetaţi să luaţi atitudine, în scris sau verbal, atunci când este nedreptăţită Biserica.
- Apăraţi şi promovaţi adevărul când imaginea Bisericii, respectiv a slujitorilor acesteia, este prejudiciată.
- Lucraţi pentru Biserică aşa cum aţi lucra pentru propria dumneavoastră familie, căci vă asigur că Dumnezeu nu rămâne dator nimănui.
(Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților)