Muzeul Național al Bucovinei vă invită vineri, 3 iunie 2022, la ora 12:00, la Hanul Domnesc, la vernisajul expoziției - concurs de desene „Vis de copil în casa bunicilor”.
Aflat la cea de a XXVI - a ediție, acest proiect educațional, organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu tema „Povestea lemnului meșteșugit”, a avut drept scop formarea cunoștințelor despre ceea ce reprezintă arta populară, meșteșugurile și obiceiurile tradiționale bucovinene. La competiție au participat elevi de la mai multe şcoli din județul Suceava, pe categorii de vârstă: 7-11 ani și 12-16 ani, cu desene pe tema menționată, și juriul a acordat premii pentru cele mai frumoase lucrări. Comisia de jurizare, care a decis acordarea premiilor pentru cei mai talentați copii, a fost formată din profesori de specialitate de la şcolile cu cel mai mare număr de participanţi la concurs și din specialiști din cadrul muzeului. Premiile sunt oferite de Muzeul Național al Bucovinei.