Aproape 90 de copii au participat recent la Proiectul „Școală. Joacă, Educație”, organizat la Școala Gimnazială Voitinel. De această acțiune s-au ocupat învățătorii claselor pregătitoare (Cureș Ionela, Hrișcă Adriana, Sfichi Elena și Teleagă Radu) de la Școala Gimnazială Voitinel, susținuți de conducerea școlii. „Cei 88 de copii de la cele 4 clase au privit mai mult la ce surpriză le pregătim noi, fiindcă a fost o muncă de migală și atenție, iar desenele realizate este cadoul nostru, de 1 Iunie, pentru copii în primul rând, iar apoi pentru școală”, a spus învățătorul Teleagă Radu.De aceste desene se vor bucura în continuare clasele pregătitoare și copiii de la grădiniță (clasele pregătitoare și grădinița își desfășoară activitatea într-un corp separat).
Echipa proiectului „Școală. Joacă, Educație” a pictat 3 desene: un șarpe de 15 metri cu cifrele de la 0 la 31; o omidă uriașă cu alfabetul și o floare zâmbitoare având lunile anului drept petale și frunzele zilele săptămânii. Directorul Școlii Gimnaziale Voitinel, Cureș Doru, a susținut realizarea acestui proiect și i-a felicitat pe protagoniștii acțiunii.