Un autoturism marca Audi a fost implicat într-un accident în după-amiaza zilei de marți, 31 mai. Autovehiculul a intrat într-un parapet de protecție amplasat la ieșirea din Fălticeni spre Suceava. Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost scos din autoturism în stare de semiconștiență, cu mai multe leziuni. Circulația rutieră a fost blocată pe una din cele două benzi de coborâre, iar acum polițiștii rutieri încearcă să afle cauza care a dus la producerea acestui impact. La fața locului au fost trimiși pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) în sprijin deplasându-se și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).