Un accident rutier care putea avea consecinţe dezastruoase a avut loc vineri după-amiază, la Cumpărătura, între o autocisternă şi un autoturism. Autocisterna transporta GPL, iar rezervorul cu combustibil al acesteia a fost spart în urma accidentului. Deoarece exista pericol de explozie, circulația a fost blocată pe ambele sensuri, iar pompierii militari au luat măsurile specifice de protecție (inclusiv cu perdea protectoare de apă). Capul tractor al autovehiculului a fost desprins de cisternă şi tractat în afara parții carosabile, iar pericolul de explozie a fost înlăturat.
Două persoane din autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.
La faţa locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, una de stingere şi o ambulanta SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Un alt cap tractor urma să ajungă în zonă şi să preia cisterna.