Ediția a X-a a Ligii Companiilor Suceava la fotbal pe teren redus, care va debuta la începutul săptămânii viitoare, se va derula într-un nou format, cu două întreceri distincte. În Liga Companiilor Platinum condițiile de participare a echipelor în campionat sunt puțin mai permisive, în vreme ce în Liga Companiilor Gold se acceptă doar jucători angajați cu normă întreagă la respectivele entități juridice pe care le reprezintă.
Pe tabloul de concurs al Ligii Companiilor Platinum se află un număr de 10 formații, este vorba de Global Design, Sănătatea, Next Auto Green, Safesteel, Poliția de Frontieră, Mihu Acoperișuri, Mușatinii, Mateo Rustic, Poliția și AD Auto Total Bucovina Bus.
În Liga Companiilor Gold au confirmat participarea în campionat nouă echipe: Trutzi, GLS, Assist Software, Sidem, Trecătorul, Horeca, Proiect AIC, Auchan și Carrefour.
Competiția se desfășoară în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, gazda întrecerii fiind Civica Sport Center.
Primele nouă ediții s-au bucurat de un real succes printre participanți, care au reprezentat cu sportivitate societăți comerciale și entități juridice din diverse domenii de activitate din județul Suceava, precum AD Auto Total, Albertino, Apărătorii, Auchan, Autogray, Assist Software, Avastar, Carrefour, Celestin, Civica, Comtransport, Conbucovina, Dedeman, Delgaz Grid, Ecuator, Egger, Expertware, Euro Est Group, Fan Courier, Fides, Global Design, GLS, Grupul de Distribuție ETA, Impo Construct, Inter Conti, ISU Suceava, Lidl, Management Account, Mateo Rustic, MIND Software, Mihu Acoperișuri, MSA Group, Mușatinii, Norocel, Poliția, Primagra, Prodalcom, Proiect AIC, Radburg Center, Railex, Rocast Nord, Rovalstone, Safesteel, Sănătatea, Simba, Sidem, NGGS, Taco Loco, Tim Group, Trecătorul, Trutzi, Valexin, Versus, Vigo sau Winners CDC.
Liga Companiilor la fotbal pe teren redus este o competiţie în care angajații din diverse medii profesionale își dau întâlnire pe dreptunghiul verde, pentru a practica fotbalul de plăcere, într-un mediu propice relaxării, socializării şi interacţionării cu actuali şi, de ce nu, chiar viitori parteneri de afaceri.
Railex, în trei rânduri, Sănătatea, de două ori, Dedeman, ISU Suceava și Inter Conti și Poliția sunt câștigătoarele precedentelor nouă ediții ale întrecerii.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe orașe din România.
Programul primei etape în Liga Companiilor Suceava:
Luni, 30 mai, ora 18.30: Assist Software – Carrefour (Gold)
Luni, 30 mai, ora 19.30: Next Auto Green – Mateo Rustic (Platinum)
Luni, 30 mai, ora 20.30: GLS – Trutzi (Gold)
Marți, 31 mai, ora 18.30: Sidem – Auchan (Gold)
Marți, 31 mai, ora 19.30: Sănătatea – Poliția (Platinum)
Marți, 31 mai, ora 20.30: Poliția de Frontieră – Mihu Acoperișuri (Platinum)
Miercuri, 1 iunie, ora 18.30: Horeca – Proiect AIC (Gold)
Miercuri, 1 iunie, ora 19.30: Safesteel – Mușatinii (Platinum)
Miercuri, 1 iunie, ora 20.30: Global Design – AD Auto Total (Platinum)
Formația Trecătorul (Gold) va sta în prima rundă.