Dacă vă întrebați ce mai facem noi, marea și frumoasa familie a Colegiului Silvic „Bucovina” (CSB) spre final de an școlar 2021-2022, ei bine, vă spunem că suntem neobosiți, avem foarte mult elan și suntem încă dornici de treabă.
Și atunci când ne odihnim puțin, ne odihnim activ, pentru că țelul nostru este să creăm necontenit experiențe cât mai plăcute, atât elevilor cât și profesorilor noștri. Promovăm ideea de dezvoltare continuă, aceasta fiind una dintre valorile noastre centrale, prețuim performanța oamenilor noștri, însă, întotdeauna vom oferi oportunitatea tuturor de a crește alături de noi! Prin participarea la programele de formare continuă a personalului nostru didactic, putem spune că suntem întru-totul ancorați la mediul de lucru actual și ne prezentăm în fața elevilor cu cele mai noi tendințeîn predare / învățare evaluare. Aici, totul este despre oameni și despre încredere. Este lesne de înțeles că obiectivul nostru principal îl reprezintă starea de bine a „familiei” noastre.
- Valorile noastre ne ghidează, ne motivează și ne inspiră zi de zi!
Dorim să împărtășim cu voi experiențele și rezultatele frumoase ale copiilor voștri (și ai noștri, evident) din săptămâna care a trecut:
Matematicienii noștri au fost fantastici. Ne mândrim cu următoarele rezultate, obținute la Concursul de matematică „Spiru Haret”, desfășurat sâmbătă, 21 mai 2022, la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului: la clasa a 9-a, Moroșan Ioana - Premiul I, Vermeșan Luca-Premiul II; la clasa a 10-a, Festila Toni - Mențiune; la clasa a 11-a, Mindrilă Miruna- Premiul I, Grigoraș Alexandra - Premiul III; la clasa a12-a, Cramariuc Lorena - Premiul I, Lucău Iulian - Premiul II, Tampescul Piticari Emilia - Mențiune. Feeeeelicitări elevilor!
Anunțăm cu bucurie că am fost aleși să fim protagoniștii filmului de scurt metraj „Însemnări/ Ziua de mâine”, film ce va fi realizat de echipa de filmare Manifest Film de la București, reprezentată de doamna director Monica Gorgan. În cele trei zile de filmare, nici un colțișor al școlii noastre nu a fost ratat! Ne-au surprins exact așa cum suntem noi: activi, inovativi, veseli și primitori! Abia așteptăm să vedeți filmul și să vă convingeți! Sau mai simplu, haideți într-o vizită prin școala noastră, până la lansarea filmului! Să veniți în echipament sport, pentru că avem în curtea școlii cel mai lung șotron pe care l-ați văzut vreodată și mai avem și „Distracție și Mișcare la Pauza Mare!”, minutele noastre de muzică/coregrafie dans și bucurie cu care o să vă întâmpine elevii și profesorii noștri.
- Folk. Excursie
Așa cum le-am promis, vineri, 21 mai 2022, de la ora 13.00, elevii și profesorii noștri au avut parte de folk. După o săptămână de muncă, am fost tare bucuroși să le putem oferi câteva momente de relaxare, binemeritate! Invitatul nostru, Marius Matache - „alchimist de metafore muzicale, fabricant de zâmbete legale”, doctor în chimie, cercetător la Universitatea București, muzician și blogger, într-o cominație uimitoare de pasiuni, a fost oaspetele nostru pentru mai bine de două ore, încântându-ne cu talentul și carisma sa! Mulțumiri pe această cale, pentru aceste momente prețioase. Pentru că suntem direct interesați să le oferim elevilor noștri informații corecte, din toate domeniile, pe 23 mai 2022, în cadrul Campaniei de responsabilizare socială organizată de UNBR, prin proiectul ,„Fii AVOCAT în școala ta!" - au fost organizate ateliere de educație juridică, cu participarea d-nei avocat Nicoleta Lițu, sub coordonarea d-nei profesor Alina Pasinciuc. Extrem de benefice pentru elevi!
O altă activitate interesantă a fost excursia frumoasă făcută de profesorii și elevii noștri, alături de grupul de elevi veniți din Ungaria, în cadrul proiectului Erasmus + KA2, “La planète est notre préoccupation actuelle”. A fost vizitat Muzeul Oului din Vama, Mănăstirea Sucevița și Atelierul de ceramică neagră, de la Marginea. Cei din Ungaria vă asigurăm că au fost foarte încântați!
Așa cum v-am mai comunicat, suntem privilegiați că putem să trimitem profesori la cursuri de formare/perfecționare, lunar, iar în această săptămână, 23-28 mai 2022, o echipă formată din profesori de la catedra Servicii, de la Colegiul Silvic „Bucovina” participă la cursul de formare „4 Tools For Innovative Education” în cadrul Programului KA1 Erasmus + Courses For Teachers And Trainers. Îi așteptăm acasă cu drag, pentru diseminarea noutăților.
Suntem, din nou, certificați pentru participarea la FEE's Global Action Days _ 2022! Și chiar așa, cum am putea fi absenți tocmai noi, de la Global Action Days?
Dacă dorești să înveți câte ceva despre arborii din curtea noastră, poți să te informezi direct de pe plăcuțele montate lângă aceștia, dar mai bine cheamă-ne să-ți povestim noi mai multe! Crede-ne, am fi încântați! Felicitări prof. Șerban Cârlugea pentru această inițiativă!
Există oameni dincolo de care se întâmplă minuni şi se fabrică tablete de fericire cu gust de infinit. (Și) despre echipa CSB se poate spune asta! O nouă sală de clasă este gata! CSB - școală de poveste! Lucrăm cu sufletul (și câte 14 ore/zi), gândim cu inima!
Cu lacrimi în ochi, cu emoții până la cer și înapoi, cu speranța că li se vor deschide orizonturile, iar ei își vor deschide aripile către înalturi, pe 25 mai 2022, la Hanul Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc, într-un cadru festiv, elevii claselor a XII-a de la Colegiul Silvic „Bucovina” și-au luat rămas bun de la noi - dascălii, cei care le-am fost alături timp de patru ani, cei care le-am trăit reușitele, temerile, fricile și bucuriile!
Să nu îndrăzniți să nu credeți în visurile voastre! Și dacă veți simți nevoia de o vorbă sau o îmbrățișare caldă, noi suntem aici, mereu prezenți pentru voi. Vă mulțumim și vă iubim infinit!
Prof. Alina Cuciurean, director general al Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc