Echipa de handbal băieți a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Suceava este noua campioană a României, în urma competiției care s-a desfășurat zilele trecute, la Constanța, sub egida Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Formația antrenată de Vasile Boca și Alexandrina Jijie a câștigat clar, cu 34-22 (15-9), meciul decisiv pentru titlu, disputat împotriva Școlii Gimnaziale Nr. 59 București, sucevenii impunându-se de aceeași manieră și în celelalte partide pe care le-au susținut în cadrul turneului final: 19-16 cu Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău, 33-19 cu Școala Gimnazială „Ștefan Octavian Iosif” Brașov și 34-14 cu Școala Gimnazială „I.A. Bassarabescu” Ploiești, în faza grupelor, după care au trecut cu 24-17, în semifinale, de Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare.
Antrenorii Vasile Boca și Alexandrina Jijie s-au bazat la turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar pe următorii jucători: Alexandru Haluca, Alessio Claudiu Hălănduț – Andrei Ștefan Hoștină, Rareș Andrei Ostafe, Nicolas Andrei Zapodianu, Iustinian Dănilă, Ilie Alexandru Munteanu, Daniel Popovici, Răzvan Buzu, Luca Cazac, Călin Blîndu, Cosmin Constantin Mujdei. Cu toții sunt elevi la Școala Gimnazială „Ion Creangă” și practică handbalul legitimați fiind la Clubul Sportiv Universitar din Suceava.
De altfel, antrenorul Vasile Boca a precizat că această performanță confirmă succesul acestui parteneriat și a dorit să mulțumească pentru sprijin directoarei Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”, Luminița Martiniuc, și directorului Clubului Sportiv Universitar, Sorin Rață.