Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, vrea ca energia electrică produsă din energia solară și livrată în sistemul național de electricitate să fie compensată cantitativ, adică Kw pe Kw.
Edilul sucevean a ridicat această problemă la Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România, în cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanți de seamă ai Guvernului - ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și directori generali din cadrul Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice.
Măsura este solicitată mai ales în condițiile în care administrația suceveană urmează să amenajeze un parc fotovoltaic pe o suprafață de teren de 30,5 hectare, pe locul gropii de zgură de la Termica, ceea ce ar însemna că devine un important producător local de energie electrică.
Dar cum legislația și infrastructura nu permit utilizarea energiei electrice obținute direct pentru propriile necesități, în clădirile aflate în administrarea primăriei, la baza auto electrică, pentru încărcarea autobuzelor electrice sau pentru iluminatul public, care este unul dintre principalii consumatori, o asemenea modificare a condițiilor de funcționare a parcurilor fotovoltaice i-ar avantaja mult pe producătorii de energie verde.
Documentația tehnică necesară obținerii finanțării europene pentru construirea unui parc fotovoltaic în zona Termica este în curs de realizare de către o firmă din Cluj-Napoca - SC 2 GMG Construct SRL. Valoarea contractului este de 399.000 lei fără TVA, iar cel târziu la începerea toamnei ar urma să fie puse la dispoziția municipalității proiectul tehnic și detaliile de execuție.