Uriașul complex comercial din lunca Sucevei, cu peste 2000 de chioșcuri și alte spații comerciale, beneficiază de o parcare modernizată, în zona de acces din spate, pe la poarta de acces auto.
„Parcarea din incinta Complexului Comercial Bazar a fost modernizată, pietrișul a fost înlocuit cu pavaj, iar acum, aceasta însumează un total de 115 locuri de parcare, 3 dintre ele fiind destinate persoanelor cu dizabilități. De asemenea, se lucrează și la încălzirea centrului comercial, aceste lucrări fiind realizate pentru ca atât comercianții, cât și cumpărătorii să aibă parte de cele mai bune condiții. Nu ne oprim aici, continuăm!”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi, care s-a ocupat de realizarea lucrărilor, verificând în teren toate etapele de execuție.
Investiția, realizată de Primăria Suceava din fonduri proprii, face parte din măsurile de îmbunătățire a condițiilor de desfășurare a activităților pentru comercianți, dar și pentru clienți, fiind făcute multiple amenajări și investiții, mai ales în măsuri de securitate la incendii, costisitoare, dar absolut necesare pentru funcționarea centrului comercial.