O zi încărcată de semnificații, Ziua Europei a fost sărbătorită de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră atât la Suceava, prin ateliere de pictură dedicate preşolarilor, cât și la Cernăuți, prin vizita directorului executiv Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava la Administrația de Stat.
"Europa în culori"
De Ziua Europei se celebrează pacea și unitatea, valorile comune care stau la baza formării Uniunii Europene, valori ce trebuie transmise și generației tinere. Cu acest prilej, BRCT SUCEAVA, în parteneriat cu Grădinița „La Piticul Vesel” din Suceava, a organizat pe 9 şi 10 mai, acțiunea "Europa în culori".
Acțiunea a avut ca scop promovarea semnificației de 9 mai în rândul copiilor, finalizându-se cu o expoziție ad-hoc a lucrărilor în incinta unității.
Copiii din grupele mijlocie şi mare ale grădiniței și-au provocat îndemânarea şi imaginaţia pentru a realiza postere și planșe cât mai originale cu steagul Uniunii Europene și a statelor membre, sub îndrumarea cadrelor didactice ale unității. Instrumentele de pictură pentru organizarea de ateliere creative au fost donate de BRCT Suceava.
Prin această acţiune BRCT Suceava şi-a propus să implice copiii în activităţi multiculturale și interactive, întrucât talentul, spiritul tânăr și optimismul sunt atribute menite să ducă mai departe construcția europeană. Echipa BRCT Suceava a vizitat grădinița La Piticul Vesel și povestindu-le copiilor despre semnificația Zilei Europei.
În cadrul acțiunii au fost integrată și grupa de copii ucraineni care învață la grădiniță, copii veniți din diverse orașe ale Ucrainei – Cernăuți, Kiev, Odesa, care beneficiază aici de toate condițiile necesare frecventării cursurilor.
Colaborarea BRCT Suceava cu Grădinița „La Piticul Vesel” din Suceava vine și în contextul în care în unitate s-a înființat o grupă specială pentru copiii refugiați din Ucraina, iar Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava asigură rolul de Secretariat Tehnic Comun al Programului Operațional România-Ucraina 2014-2020, fiind implicat și în facilitarea inițiativelor internaționale de ajutorare a cetățenilor ucraineni refugiați în județele de la graniță.
Ziua Europei, marcată și la Cernăuți
Pentru a întări solidaritatea europeană și a partenerilor pe care Ucraina îi are în România și care și-au arătat deschiderea și susținerea față de poporul ucrainean, Ziua Europei a fost marcată și la Cernăuți, prin vizita pe 9 mai la șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Serghei Osachuk, a directorului executiv BRCT Suceava, Cezar Grozavu.
În cadrul întâlnirii au fost discutate dificultățile și riscurile cu care se confruntă partenerii care implementează activități în parteneriat, precum și exemplele de solidaritate ale beneficiarilor în sprijinul beneficiarilor ucraineni. În cadrul întâlnirii s-a înmânat și steagul UE în semn de solidaritate și susținere a aspirațiilor de aderare la Uniunea Europeană.
BRCT Suceava îşi aduce aportul de peste 17 ani la dezvoltarea comunităților de la graniță prin derularea proiectelor transfrontaliere cu parteneri din România şi Ucraina, finanțate de Uniunea Europeană, alături de Autoritatea de Management a Programului România-Ucraina.